Nu stiu voi, insa cred ca eu m-am pricopsit cu blestemul caselor de marcat. Nu stiti cum vine asta? Pai sa va explic, ca poate mai sunt si alti blestemati, nu doar eu.
Sunt intr-un supermarket si imi fac cumparaturile cu calm. La final, pentru a iesi din supermarket, trebuie sa trec pe la casa de marcat, ca orice om, sa-mi platesc nimicurile. In acest moment probabil ca toti dintre voi incepeti vanatoarea casei de marcat perfecte. Insa, spre deosebire de mine, cei mai multi dintre voi o faceti cu mai multa incredere.
De ce? Pentru ca la mine lucrurile decurg in felul urmator: caut casa de marcat perfecta, cu cei mai putini oameni la rand si cele mai putine produse pe banda cat si in cos. Am sa ma uit chiar si la fetele oamenilor, ca sa incerc sa-i citesc cat de greu s-ar putea misca si ce fel de probleme ar putea ei sa genereze. Dupa ce am gasit casa de marcat perfecta, ma asez la ea. In stanga o gramada de oameni la casa, in dreapta si mai multi.
Si astept… si astept… si astept.
In stanga oamenii se imputineaza, in dreapta mai sunt doar doi. In fata mea mai e doar unul. Pentru ca, nu v-am spus, intre timp incep sa apara problemele:
- Casa de marcat nu mai are hartie pentru bonuri. Nu stiu daca stiti, dar schimbatul hartiei la casa de marcat e un fel de rocket science care dureaza minim 10 minute.
- Omul din fata mea are un produs fara cod de bare sau necantarit. Se stie ca merele se vand la bucata, nu la kilogram, nu-i asa? Asa ca ori se duce sa ia alt produs sau sa-l cantareasca, ori casierul cheama pe cineva care sa mearga sa faca asta. Timp pierdut: la fel, minim 10 minute.
- Se incaseaza un produs gresit sau duplicat. Casierul/casierita suna pe cineva sa vina sa-i autorizeze stergerea produsului de pe bon. Asta poate dura o vesnicie. Chiar si doua.
- Angajatul decide ca tu ai apasat butonul gresit cand ai cantarit produsele, selectand altceva. Din nou, cheama pe cineva sa le recantareasca, corect de data aceasta. Cineva se intoarce cu o punga pe care exista acelasi pret, acelasi tip de produs.
- Omul din fata, de obicei trecut de a doua tinerete, se misca mai incet decat un melc cu glezna luxata. Scoate tacticos portofelul din buzunar, numara banii, ii arunca in scarba angajatului magazinului. Dupa care vine partea cu maruntisul: scoate un pumn de monede din buzunar si se uita cu nedumerire printre ele. Negasind monedele necesare, baga palma plina cu metal sub nasul angajatului sa-si aleaga singur. Nu stiu cat timp se pierde, cateodata intru pe lumina si ies pe intuneric din magazin.
In final, cand ma uit in stanga si in dreapta, ori sunt goale casele de marcat ori s-a schimbat deja un rand de clienti. Iar eu sunt acolo, la cea mai buna casa de marcat.