Zilele astea mi-a venit o pofta nebuna sa ma joc din nou. Mi-am dat seama ca au trecut cateva jocuri importante pe langa mine, cateva NFS-uri, CMR-uri, GTA-uri, Mafia 2, Starcraft 2 si altele. ๐Ÿ™‚ Jocuri pe care nu le-am jucat ca n-am avut o configuratia buna pentru asta. Asa ca m-am hotarat sa scot niste bani din sertar.ย 

Nu m-am mai jucat serios de vreo trei ani, de cand stateam 4 in camera si jucam Counter-Strike, Quake 3 si CMR 3 ca posedatii, pana la 2-3 dimineata. Cand urlam de ne sareau plamanii din piept la fiecare headshot primit la Counter-Strike, la fiecare cazatura in neant la Quake 3 sau de fiecare data cand prindeam 190 la ora in Colin. Mai dadeam cu mouse-ul de masa cand ratam si muream sau ne impingeam unul pe altul de pe scaune. Imi luasem tastatura pe USB doar ca sa nu-mi sparg, din greseala, laptopul.

Dupa momentele astea venea portarul la noi, ca era de datoria lui, si ne ruga sa o lasam mai moale. Caz in care-l invitam si pe el sa bea ย un paharel din ce beam noi. Intentia lui era sa para de bun simt, integru si de neatins, asa ca refuza prima data. Dar niciodata nu refuza la a doua invitatie. ๐Ÿ™‚

In fine, cert e ca din jucat ajungeam sa ne si imbatam cateodata dar, bineinteles, asta doar din cauza portarului care nu ne lasa sa ne jucam.

Altfel, m-am hotarat sa-mi iau calculator, inca n-am ajuns la configuratia finala dar ceva pe acolo va fi. Mi-am dat seama ca o consola e la fel de scumpa si nu stie altceva in afara de a rula jocuri, pe care trebuie sa le si cumpar. Sunt convins ca singur nu ma voi mai distra atat de tare jucandu-ma dar, cine stie, poate incingem o retea prin Hamachi ca pe vremuri, cand ne jucam Need For Speed Porsche fiecare de acasa.