programator, specialist IT, pasionat de sustenabilitate

Spalatorie auto in Timisoara: varianta ‘spala-ti-o singur’, cu fise

Daca esti ca si mine, adica semi-obsedat ca masina ta sa fie aproape tot timpul curata, atunci spalatul ei poate deveni o problema, atat de timp cat si de bani, de ce nu.

Vara spalam masina cel tarziu la doua saptamani, daca nu saptamanal. Mai ales ca in Timisoara e un praf de nedescris. Cum in timpul saptamanii nu-mi prea vine sa fac mai nimic dupa ce ma intorc de la serviciu, ca de multe ori is ca un cartof fiert, cu siguranta nu o sa ma duc sa stau o ora (minim) la spalatorie. Prefer sa vad un serial sau sa dau o pedala. Sau orice altceva. Atunci cand sa ma duc sa-mi spal bestia, daca nu in weekend? Iar atunci, daca am ghinion, pierd lejer doua ore cu totul.

idiot-car-wash-2Asa ca in ultima vreme am inceput sa frecventez spalatoriile cu fisa din Timisoara. Ba la OMV-ul de pe Cluj, ba in Complex la Lukoil sau pe Torontalului la Petrom. O fisa dureaza intre 2 si 3 minute, in functie de ce spalatorie alegi, si in 2-3 fise, in medie, ai bestia luna si bec. Daca te misti iute. Iar eu recunosc ca-mi place sa-mi spal singur masina. Nu de putine ori am vrut sa-i cer tipului de la spalatorie sa ma lase pe mine la conducerea jetului de apa. Aceasta placere vine poate si pentru ca mi-am inceput aventura pe 4 roti la volanul unui Trabant pe care, chiar si de as fi avut bani, daca-l duceam la spalatorie de 40 de ori ii dublam valoarea. La propriu.

In fine, revenim. Spalatoriile de mai sus sunt in regula cu o singura conditie: sa nu fie 10 masini la coada in fata ta, cum se intampla cand e un weekend calduros. Ca daca e asa, mai bine te duci spre Mehala, pe strada Closca, unde este o spalatorie cu fise care are vreo 6 locuri disponibile, nu 1-2 ca la majoritatea. Si mai are si alte plusuri:

  • E deschisa vesnic (cred)
  • Nu trebuie sa interactionezi cu nimeni, ca exista un automat de fise: bagi 5 lei primesti 2 fise. Cu alte cuvinte, nu esti nevoit sa-i cauti pe baietii cu fisele prin toata benzinaria.
  • Nu te preseaza nimeni sa-ti speli masina, ba chiar ai si loc dedicat sa o stergi dupa. Masina sa o stergi, nu sa o stergi din spalatorie.
  • O fisa dureaza 2 minute la spalatorie, 4:30 la aspirator. Cu 3 fise faci masina interior-exterior daca esti profesionist, ca mine.

Ne vedem in spalatorie! 🙂

« »